Maria Chiritescu, o fetita in varsta de cinci anisori, este singurul copil din Romania diagnosticat cu tirozinemie de tip I, boala congenitala rara, cauzata de nivelul ridicat al unui acid aminat, tirozina, din sange. Ionela Chircu In timp ce viata noastra se numara in ani, cea a micutei Maria Chiritescu se numara in clipe. La numai cinci anisori, fetita din Pitesti a fost la un pas de moarte de nenumarate ori. S-a nascut cu o afectiune cumplita, iar parintii nu au stiut mult timp ca este bolnava. „Mi-am dat seama singura ca are o suferinta grava cand am vazut ca nu doarme, este agitata si nu mai mananca. Au fost momente in viata mea in care am crezut ca o sa-mi pierd copilul. Medicii nu-i dadeau sanse de supravietuire”, ne-a marturisit mama fetitei. Desi starea de sanatate a copilei s-a imbunatatit in ultimul timp, viata ei depinde de o terapie costisitoare pe care trebuie sa o urmeze ani buni. Tratamentul este adus de la Paris si costa 3.000 de euro pe luna, bani de care parintii nu dispun. Persoanele care doresc sa o ajute pe Maria pot face donatii in lei, in contul RO49BRDE030SV47505600300 sau in euro, in contul RO47BRDE030SV58243000300, deschise la BRD, pe numele Chiritescu Simona.